Enescu - Jupuit de viu - un film de Toma Enache

Imagini

  • Enescu - Jupuit de viu - un film de Toma Enache

Informații

Data: 17 Noiembrie 2024, 19:00 Duminică

Descriere

Enescu - Jupuit de viu - un film de Toma Enache
Filarmonica Banatul - Sala Capitol, Timisoara
Bulevardul Constantin Diaconovici Loga 2, Timișoara 300022
duminică, 17 noiembrie, ora 19:00

12Accesul este interzis copiilor sub 12 ani.
Nu rata vizionarea în premieră a filmului „Enescu – jupuit de viu”, regizat de Toma Enache, în prezența lui și a unor membri din echipă. Vei avea șansa de a-i adresa întrebări la sfârșitul proiecției!
Filmul „Enescu, jupuit de viu” va fi prezentat exclusiv în cadrul premierelor de gală, în 30 de orașe ale țării, în prezența regizorului și a unor membri ai echipei, oferind publicului o experiență cinematografică unică.

„Enescu – jupuit de viu” urmărește o poveste tulburătoare și captivantă despre creație și iubire și provocările legendarului compozitor George Enescu, dezvăluind latura sa umană, suferințele și sacrificiile pe care le-a îndurat pentru a-și împlini destinul artistic si iubirea lui unica pentru prințesa Maruca Cantacuzino. Printr-o regie sensibilă și profundă, Toma Enache aduce în fața publicului o explorare emoționantă a sufletului unui geniu, într-un film care îmbină muzica, istoria și drama personală.

Aceasta este ocazia de a trăi o experiență cinematografică inedită și de a descoperi o parte nevăzută a vieții lui Enescu, prezentată pe marele ecran într-o serie limitată de proiecții. Asigură-ți locul la această premieră de gală și fii martor la o poveste despre curaj, artă și sacrificiu!

Toma Enache, regizorul filmului „ENESCU, jupuit de viu”, a fost recent distins cu premiul „Premio Cultura” în cadrul evenimentului cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia”, organizat la Palazzo Donà dalle Rose, în Veneția. Acest proiect a fost creat și regizat de Nino Graziano Luca, în colaborare cu Contesa Chiara Modica Donà dalle Rose, sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO.

Regizorul Toma Enache subliniază: „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”

Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.

Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.

Pe pagina de Facebook și Instagram a filmului este postată lista completă cu data și locația fiecărei premiere. Verifică lista și nu rata singura șansă de a viziona filmul „Enescu – jupuit de viu” în orașul tău!

Despre film:

George Enescu, un compozitor și violonist genial, se află în apogeul carierei și visează să compună o operă. Se îndrăgostește de prințesa Maruca, care îl inspiră și îl provoacă. Deși îl iubește cu pasiune, Maruca este legată de soțul și copiii ei. Destinul o eliberează din căsnicie, dar va fi suficient pentru ca cei doi să fie fericiți împreună? Și opera? Va reuși Enescu să o compună vreodată?

Titlu: „Enescu – jupuit de viu”

Durată: 120 minute

Rating 12+

Coloana sonoră: Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru și Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu
Regia: Toma Enache
Producători:Marta Maria Mocanu, Elena Enache

Data lansării: 2 noiembrie 2024

CRONICĂ DE FILM/ Review film

ENESCU, jupuit de viu

Criticul Gustavo Coletti pentru Times of Cinema :

"Când am terminat de vizionat 'ENESCU, jupuit de viu' am căutat imediat biografia, nu a lui Enescu, ci a regizorului Toma Enache, pentru că am fost surprins de calitatea filmului. Cred că l-am înțeles în sfârșit pe George Enescu, după ce am urmărit cele două ore de film. Toma Enache a regizat patru lungmetraje, începând cu 2013 și a pus în scenă multe piese de teatru în București. A fost mereu apreciat pentru calitatea proiectelor sale.

Genericul filmului este fascinant din punct de vedere vizual. Statui care se descompun ca reprezentări ale unei tragedii ce se prefigurează. Am avut acces la Enescu, prin intermediul regizorului: violonist și compozitor strălucit, care plănuiește să compună o operă, îndrăgostit de o prințesă căsătorită, care este și mamă. O poveste adevărată, foarte aproape de ficțiune.

Mi-a plăcut foarte mult reconstituirea unei perioade fascinante, căci vorbim de primii ani ai secolului al XX-lea, mai ales în România. Atenția la detalii în privința costumelor și scenografiei nu trece neobservată, iar momentele cele mai intense generează un vibe eclectic între cinema și teatru, au strălucirea unor explozii, părând uneori supranaturale.

Este greu de găsit în cinematografia modernă atât de mult respect pentru spiritul narațiunilor clasice. Stilul și atmosfera filmului ne amintesc de marii maeștri ai cinematografiei italiene sau germane. Toma Enache nu face compromisuri în căutarea excelenței.

Jocul actorilor este bun, dar prezența regizorală se simte în fiecare clipă. Pe alocuri, luminile alese impecabil și mișcările camerei ne duc cu gândul la superproducții”.

#EnescuJupuitDeViu #TomaEnache #FilmRomanesc #Cinema #GeorgeEnescu

#MuzicaClasica #FilmIndependent

Te așteptăm la intalnire cu ENESCU!

DURATA : 120 minute

RATING : +12

Turneu NATIONAL ENESCU - Jupuit de viu :

2, 3 Noiembrie - Iasi
4 Noiembrie -Bucuresti
6 Noiembrie - Constanta
8 Noiembrie - Craiova
9 Noiembrie - Drobeta Turnu Severin
10 Noiembrie - Arad
11 Noiembrie - Oradea
13 Noiembrie - Sibiu
14 Noiembrie - Alba Iulia
15 Noiembrie - Brasov
16 Noiembrie - Cluj Napoca
17 Noiembrie - Timisoara
20 Noiembrie - Ramnicu Valcea
22 Noiembrie - Deva
23 Noiembrie - Bacau
26 Noiembrie - Piatra Neamt
27 Noiembrie - Botosani
29 Noiembrie - Ploiesti
30 Noiembrie - Bucuresti
5 Decembrie - Baia Mare
17 Decembrie - Tulcea
18 decembrie Slobozia
27 Decembrie - Iasi

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?