Trei 3 Tenori Italieni
Imagini
Informații
- 22 Mai 2023, 17:30 Luni
Descriere
Ce poate fi mai potrivit în cea mai frumoasă lună a anului, când pomii înfloresc, iar natura toată își arată splendoarea sa maximă, decât o călătorie muzicală în “Bella Italia” pe ritmurile canzonetelor napoletane și a celor mai celebre arii din operele italiene, dar și cu gândul la țărmurile mărilor ce scaldă “patria muzicii”, cea Adriatică pe de-o parte și Mediterană, Tireniană și Ligurică pe de alta!
Și cine ar putea fi mai nimerit să ne poarte în această poveste muzicală, dacă nu cei trei tenori italieni care au crescut ascultând și cântând de mici aceste canzonete și arii celebre? Cine le-ar simți, le-ar trăi și le-ar cânta mai bine decât ei?
Tocmai de aceea ne-am gândit ca arii precum “Nessun dorma”, “E lucevan le stelle”, “La donna e mobile” sau canzonete ca “O sole mio”, “Santa Lucia”, “Funiculi, Funicula” sau “Caruso”, ca să amintim doar câteva dintre cele pe care le veți asculta, vă vor face să pășiți optimiști în vara ce va veni!
Spectacolul “3 Tenori Italieni” este un omagiu adus marilor tenori José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, trei artiști legendari care au cucerit întreaga lume cu vocile și interpretările lor, iar vocile excepționale ale celor 3 tenori invitați, Domenico Menini, Alessandro Goldoni și Angelo Forte, voci în cel mai pur stil al belcanto-ului Italian, vor reaminti publicului de frumoasele voci ale celor care au fondat acest concept.
Ceilalți invitați, care vor desăvârși evenimentul nostru, nu vor fi mai prejos! De la cea mai mare academie de muzică din Europa, Academia Mozarteum din Salzburg, vine baritonul Fernando Araujo, profesor la “Clasa de Opera” din cadrul acestei prestigioase academii. Baritonul Alfio Grasso (Italia), va fi a doua voce gravă care va menține balanța registrelor vocale. Soprana Jeanne Marie Druce, vine din Franța și va trebui să facă față serenadelor celor 3 tenori, iar dacă nu va reuși, 3 balerine frumoase sunt gata să-i vină în ajutor!
Spectacolul va fi unul interactiv, conducerea muzicală fiind asigurată, după modelul lui Johann Strauss sau, mai nou, a lui André Rieu, “cu vioara în mână”, de tânărul dirijor și solist violinist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în toate filarmonicile și teatrele de operă din Europa. El va dirija celebra ORCHESTRA DI TEATRO D’OPERA ITALIANA si ORCHESTRA OPEREI VOX, facilitandu-va din nou intalnirea cu celebri artisti instrumentisti din Europa si din lume!
Coordonarea scenica a Orchestrei di Teatro D’Opera Italiana, a Corului, Orchestrei si Baletului Operei Vox, precum si a tuturor solistilor invitati, va fi asigurata de regizorul si coregraful Vlad Sebastian.
Publicul va fredona celebrele refrene ale canzonetelor, alături de frumoasele noastre coriste, așa încât toată lumea să vibreze și să trăiască arta la superlativ!
Nu ajungeți în viitorul apropiat în sălile marilor teatre de operă din Italia, să ascultați voci frumoase de tenori celebri italieni, în cel mai pur stil al belcanto-ului Italian? Aveți șansa să o faceți în orașul dumneavoastră! Vor veni ei la noi! “ÎN MINUNATA LUNĂ MAI”!
luni, 22 mai, ora 20:00