ASTRA Rock Festival 2025

Imagini

  • ASTRA Rock Festival 2025

Informații

Data: 15 - 17 August 2025
Artiști:Subcarpați

Descriere

Cea de-a patra ediție a Festivalului ASTRA Rock are loc în weekendul 15-17 august 2025 în spațiul idilic al Muzeului ASTRA din Dumbrava Sibiului, cu două scene, multă muzică bună, gastronomie și meșteșuguri tradiționale, plus surprize educative și distractive pentru toate vârstele!
Aflat în plină ascensiune, festivalul s-a bucurat de un succes în creștere de la an la an. ASTRA Rock oferă o experiență unică, în care concertele electrizante se îmbină cu tradiția în cadrul natural splendid al celui mai mare muzeu open-air din Europa.
Anul acesta, ASTRA Rock revine în forță cu un program bogat, perfect pentru fanii muzicii de calitate, oferind în același timp ocazia de a petrece trei zile pline de activități în natură, dedicate întregii familii.
Pe cele două scene amplasate pe lac și în zona Târgului de Țară vor urca mari nume internaționale, dar și unele dintre cele mai iubite trupe românești, acoperind o paletă largă de genuri. Primele trupe anunțate sunt SUBCARPAȚI, SPP, THE MONO JACKS, MIHAIL, NIȘTE BĂIEȚI, E-AN-NA și MACHIAVELLIAN GOD. Acestora li se vor adăuga headlinerii internaționali, dar și alte trupe de prim rang ale industriei muzicale românești.
Pe lângă concerte, publicul se va bucura de o ofertă gastronomică generoasă, cu preparate tradiționale din toate regiunile țării. Programul va fi completat cu ateliere meșteșugărești și multe alte activități conexe dedicate întregii familii. În plus, festivalul oferă un generos spațiu de campare, întregind astfel experiența în rezervația naturală Dumbrava Sibiului.
În perioada de presale sunt disponibile un număr limitat de abonamente pentru cele trei zile de festival la prețul de 200 de lei, pe http://muzeulastra.funticket.app/. Ulterior, ele pot fi achiziționate la prețul de 250 de lei / abonament. În perioada festivalului vor fi disponibile și bilete de o zi. Abonații Muzeului ASTRA beneficiază de un număr limitat de abonamente la preț redus, achiziționate la sediul instituției. Abonamentele la festival asigură și accesul la muzeu, precum și la multiplele activități conexe organizate de acesta în weekendul 15-17 august 2025. Și pentru că ASTRA Rock este un eveniment ”family friendly”, copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult posesor de abonament sau bilet.
Festivalul ASTRA Rock este organizat de Muzeul ASTRA și Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Asociația Rock Culture.
Mai multe informații despre muzeu pot fi accesate la https://muzeulastra.ro/muzee/muzeul-in-aer-liber/.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?