Spectacolul "DOSARELE SIBERIEI"

Descriere

DOSARELE SIBERIEI

spectacol-document, realizat în baza memoriilor scrise de Ecaterina Chele (învățătoare deportată în Siberia la 13 iunie 1941), Margareta Cemârtan-Spânu (deportată în Siberia la 6 iulie 1949) Ion Moraru, deținut politic (condamnat în 1950 la 25 de ani de GULAG).

Autor scenariu: Petru Hadârcă, Mariana Onceanu

Regie: Petru Hadârcă

Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu" Chișinău

Echipa de creație:

Scenografia - Irina Gurin

Coregrafia - Irina Slobodeaniuc

Proiecție video - Ian Onică

Selecție muzicală - Petru Hadârcă

În distribuție:

Ecaterina Chele - Olga Triboi

Margareta Cemârtan-Spânu - Draga-Dumitrița Drumi

Lealea Cojocaru - Tinka Mardari, Olesea Sveclă

Ion Moraru - Dan Melnic

Spectrul mamei nemângâiate, Dora - Diana Decuseară

Bunica Sofia Spânu - Ninela Caranfil, Anișoara Bunescu

Bunicul Pintilie Oloinicu - Nicolae Darie

Gheorghe Cucu, brigadierul Berzinev -Alexandru Leancă

Semionova, doctorița - Angela Ciobanu

Nicolae Spânu - Iurie Focșa

Valentina Gafencu, Maria - Ana Tkacenko

Saveta - Doriana Zubcu-Marginean

Mama Zinovia Moraru - Tatiana Lazăr

Nicon, Karzubâi - Petru Oistric

Politrucul, nacealnicul sovietic, NKVD-istul Kiselev - Ion Mocanu

Grișa-activistul, profesorul de biologie - Ghenadie Gâlcă

Constantin Chele, Limon,- Alexandru Pleșca

Tanchistul, Vasile Terehov - Valentin Zorilă

Melikian, Menekest, directorul școlii, soldatul, milițianul - Mihai Zubcu

Petre Lungu - Vlad Ropot

Figurile angelice - Igor Babiac, Nicu Ciumașu, Rusanda Radvan, Corina Rotaru, Petru Marginean, Bianca Onică, Vlad Ropot

Dosarele Siberiei aduce în scenă experiența de viață prin care au trecut rudelor noastre după instalarea regimului de la Kremlin, în 1940. La est de Prut, în Bucovina și Herța (astăzi Republica Moldova, nordul Ucrainei și nordul României), autoritățile sovietice au înfometat oamenii în 1946-47, iar ulterior au organizat trei valuri de deportări ale populației civile în Siberia și în Orientul Îndepărtat.

Primul val: 13 iunie 1941 - numărul persoanelor deportate a depășit 30.000;

Al doilea val: 6 iulie 1949 - numai din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi Republica Moldova) au fost deportate 35 796 de persoane - 11 253 de familii (inclusiv 11 899 de copii, 14 033 de femei, 9 864 de bărbați);

al treilea val: 1 aprilie 1951 - 3.000 de persoane, deportate din zona Republicii Moldova.

Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor". Foarte puțini dintre cei care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi. Uitarea și nepăsarea produc monștri politici care perpetuează ura și declanșează războaie.

Spectacolul Dosarele Siberiei a fost realizat în 2019, este primul spectacol montat pe o scenă profesionistă din Republica Moldova, care abordează tema deportărilor în masă a populației civile de către regimul sovietic și despre soarta deținuților politici din GULAG. „DOSARELE SIBERIEI" alături de spectacolul „COPIII FOAMETEI" (montat în 2014, după cartea-document „În gura foametei de Alexei Vakulovski, dramatizare și regie Luminița Țîcu) despre foametea organizată de autoritățile sovietice în 1946-1947, fac parte din politica repertorială a Teatrului Național „Mihai Eminescu", care are misiunea de a aduce în discuție teme durute ale istoriei noastre recente. Prin aceste spectacole sunt recunoscute public suferințele oamenilor care au fost exterminați prin metode barbare de regimul sovietic, se face și o repunere în drepturi - dreptul la doliu, după ce zeci de ani nu au avut voie să-și plângă morții și să-și împărtășească durerea.

Sperăm că aceste spectacole aduc puțină mângâiere celor care mai sunt în viață, contribuie la cicatrizarea unor răni sufletești, transmit un mesaj de iertare, dar și unul de avertizare asupra pericolului perpetuării politicii „mânii de fier" și de instigare la ură și violență, este un leac împotriva nostalgiilor după regimul totalitar.

Diplomația culturală în acțiune: „Turneul Memoriei la: Oradea, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare, Chișinău - cu spectacolul DOSARELE SIBERIEI producția Teatrului Național „Mihai Eminescu", Chișinău, Republica Moldova", proiect organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ambasada Republicii Moldova în România și Teatrul Național „Mihai Eminescu" Chișinău

„DOSARELE SIBERIEI” – CIFRELE AU SUFLET

Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de zece ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
După șocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljenițân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaționalilor noștri trecuți prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă și diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei și tinereții. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri și comsomoliștii ce recitam voioși ode lui Lenin și Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, își plângeau în taină părinții, surorile și frații, bunicii, prietenii, uciși de sistemul odios și pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconștiență înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută și neîmpărtășită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor și terorii, și în ’41, și în ’49, și în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind și urlând de disperare, de copii plângând ținându-se de părinții și bunicii lor înnebuniți de frică și neputință, mânați cu toții în Siberia. Șocul emoțional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvășitor, însoțit de un sentiment de vină pentru inconștiența noastră, pentru că nu am știut și am fost atât de indiferenți față de oamenii îndurerați de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supraviețuitorii au putut, în sfârșit, să spargă gheața tăcerii și să povestească experiențele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol și o mare confuzie – nu s-a produs o asumare și o conștientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, așa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.
Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul și mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole și filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunț la unele idei pe care le-aș fi vizualizat scenic, dacă m-aș fi oprit la soarta unei singure familii. Totuși, de această dată am optat în favoarea cantității materialului documentar și a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.
Foarte puțini din cei care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi și, mai ales, copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți.
Spectacolul durează 2 ore 15 min, vi se pare mult pentru ceea ce au pătimit? Vă așteptăm la teatru, fiecare spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic.
Petru HADÂRCĂ, regizor

Detalii