Romanian Jewelry Week 2024
Imagini
Informații
Descriere
Romanian Jewelry Week 2024
Biblioteca Nationala a Romaniei, București
Bulevardul Unirii, nr. 22
2-6 octombrie
Ediția aniversară Romanian Jewelry Week - 5 ani de creativitate și inovație.
Romanian Jewelry Week (ROJW) își deschide porțile pentru cea de-a cincea ediție aniversară, care va avea loc în perioada 2-6 octombrie 2024, la Biblioteca Națională a României. Cel mai amplu eveniment dedicat bijuteriei contemporane din România va include o arie largă de expoziții, târguri, vernisaje, conferințe, tururi ghidate, și multe alte surprize.
Cu peste 230 de designeri și colective din 40 de țări, Romanian Jewelry Week aduce împreună cele mai inovative și talentate minți din lumea bijuteriilor contemporane. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere creații unice și să interacționeze cu artiști de renume național și internațional. Ediția din acest an va fi marcată și de prezența unor invitați speciali de seamă, printre care artistul german Michael Berger, Brussels Jewelry Week, Slovenian Jewelry Week, Legnica Silver Festival, International Amber Association, Global Creative Graduate Show și mulți alții.Cu ocazia acestei ediții aniversare, va fi lansat și catalogul ROJW 2020-2024, o colecție ce cuprinde cele mai impresionante și reprezentative lucrări ale ultimilor cinci ani, reflectând evoluția și diversitatea bijuteriilor contemporane prezentate la Romanian Jewelry Week.
“Surprinzătoare și aflată într-o continuă reinventare, bijuteria contemporană renaște cu fiecare generație de artiști, designeri și creatori preocupați de această disciplină ancestrală și care întinerește totuși în fiecare an. Perspectiva culturală a bijuteriei devine din ce în ce mai atractivă și mai provocatoare. Publicul interesat de aceasta direcție este din ce în ce mai mare, iar privilegiul pe care bijuteria ca formă de arta ni-l oferă, acela de a putea purta lucrările artiștilor și de a deveni astfel ambasadorii unor creatori și ai ideilor lor, este mai incitantă și mai apreciată ca niciodată. Cred ca bijuteria contemporană va continua să surprindă și să își dovedească în continuare vitalitatea creatoarea. Noi materiale, noi tehnologii, noi idei vă vor aștepta la ROJW, iar catalogul aniversar ROJW 2020-2024 va va confirma cu siguranță vastitatea și frumusețea acestui domeniu.” - David Sandu, Fondator și Curator Romanian Jewelry Week.
Eveniment organizat de Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană.
Locație principală - Biblioteca Națională a României
Partener oficial - Banca Transilvania
Design expoziție semnat de Kaustik
Parteneri culturali: Institutul Goethe, Diploma Show 2024, AlbAlb, Arts Thread
Parteneri media: Aiciastat, Curatorial, Curatorialist, Designist, Dreamingof, Elle, Feeder, IQads, Igloo, Klimt02, LostinJewelry, Modernism, NineOClock, PR station, Radio Guerilla, Revista Atelierul, Revista Golan, The Institute, Zeppelin, Zile si Nopti.
Copiii sub 14 ani beneficiaza de intrare libera.
Bilete online pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea