Gala Profesorilor Excepționali

Imagini

  • Gala Profesorilor Excepționali
  • Gala Profesorilor Excepționali

Informații

Data: 17 Iulie 2025, 18:00 Joi
Ediții anterioare
  • 18 Iulie 2024, 17:00 Joi

Descriere

Gala Profesorilor Excepționali - un eveniment dedicat cadrelor didactice care modelează viitorul prin educație

 

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează Gala Profesorilor Excepționali - unicul eveniment din țară dedicat recunoașterii muncii cadrelor didactice implicate în transformarea educației. Evenimentul va avea loc joi, 17 iulie, ora 18:00, la Teatrul Metropolis din București.

Gala marchează finalul campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali”, în cadrul căreia au fost identificați și susținuți dascăli din toată țara care au contribuit, prin implicarea lor, la crearea unui mediu de învățare adaptat nevoilor actuale ale elevilor. După selecția riguroasă dintre miile de cadre didactice înscrise în campania națională, fundația a anunțat lista celor 20 de profesori finaliști, iar până pe 17 iulie publicul va avea ocazia să descopere poveștile acestora și să îi voteze pe cei trei mari câștigători.

Cei prezenți la Gala Profesorilor Excepționali vor cunoaște poveștile acelor dascăli care au găsit soluții originale la provocările din sistemul educațional și care, prin exemplul lor, inspiră și alți colegi de breaslă. La eveniment vor fi prezenți profesori din întreaga țară, alături de invitați din mediul educațional, instituțional și cultural. Evenimentul se adresează tuturor celor interesați de dezvoltarea sistemului educațional și de susținerea cadrelor didactice care contribuie activ la îmbunătățirea procesului de învățare.

Pe 17 iulie, la Teatrul Metropolis, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va celebra cu cei 20 de finaliști și invitații speciali performanța și dedicația în educație. Este momentul în care profesorii excepționali urcă pe scenă, sunt premiați, aplaudați pentru reușite și pentru contribuția adusă la dezvoltarea României.

„Liga Profesorilor Excepționali” este o campanie națională anuală menită să scoată în evidență și să premieze profesorii care se remarcă prin dedicare, inovație și pasiune în activitatea lor didactică. Campania a inspirat și a promovat excelența în educație, recunoscând meritele celor care contribuie la dezvoltarea unei societăți educate și informate.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?