TARTE PENTRU SOMNAMBULI
Imagini
Informații
Descriere
TARTE PENTRU SOMNAMBULI
în cadrul proiectului Drept la replică. Lecturi teatrale la bibliotecă
TARTE PENTRU SOMNAMBULI
de Teodor Spătaru
Regia: Ruslan Bârlea
Cu:
Tânărul: Cristian Grosu
Bebelușul: Radu Lărgeanu
Bătrânul: Ruslan Bârlea
Vocea / Vânzătorul / Poștașul: Alina Dragoș
Biciclistul / Fata: Irina Barbir
Evocând teatrul absurdului, cu tușe suprarealiste, Tarte pentru somnambuli propune o incursiune dramaturgică într-un loc încremenit în timp, ca un purgatoriu circumscris unor reguli aberante. Pe o autostradă nesfârșită, trei personaje ce reprezintă stadii diferite ale existenței umane - copilăria, tinerețea și bătrânețea -, așteaptă de când se știu să scape de ambuteiajul care sugerează o stagnare mai profundă. Pe lângă iluzoria înaintare în trafic, ei nutresc desigur și speranțe individuale; însă, obișnuiți cu monotonia eternă, le dizolvă inconștient în apatie. Iar când lasă impresia că s-au apropiat de o evoluție oarecare, finalul îi suspendă într-o nouă circularitate fără ieșire. Teo Spătaru trasează, prin această piesă, crochiul unei lumi fără istorie și fără viitor, ale cărei mecanisme disfuncționale ni se dezvăluie parțial în aluzii ce o leagă simbolic de propriile noastre biografii, de ratările și de amăgirile în care, adesea, ne blocăm pe veci.

