Spectacolul "Obiceiuri necurate"
Imagini
Video
Informații
- 13 Mai 2018, 19:00 Duminică
- 9 Aprilie 2017, 19:00 Duminică
- 10 Noiembrie 2016, 19:00 Joi
Descriere
pectacolul este deopotrivă un gest de dragoste, respect, generozitate şi colegialitate pe care Mihai Constantin înţelege să îl facă pentru foştii lui studenţi cărora li se alătură Victoria Dicu, Gelu Niţu şi Andrei Runcanu. Iar reuşita lor este în egală măsură reuşita profesorului lor.
"Obiceiuri necurate" reuşeşte pe tot parcursul să îşi păstreze ritmul, tensiunea şi umorul. Scenele mute se dovedesc memorabile iar finalul e surprinzător. Un gen de producţie care lipsea Teatrului Bulandra prin acest melanj cuceritor de gaguri, firesc, răsturnări de situaţii şi prospeţime ludică. Prin urmare, avem un spectacol matur, responsabil, cu statură de Bulandra, un show debordând de vitalitate şi entuziasm. Aleluia!
Răzvana Niţă
Pentru Marele Public, spectacolul este o comedie “curată” , ce transmite un flux de bună dispoziţie, lipsită de artificii vulgare, savuroasă prin interpretare şi ritmul surpriză al acţiunii, totul impus inventiv de regizorul Mihai Constantin, care se dovedeşte priceput în regulile de bază ale farsei comice.
“Obiceiuri necurate” este o comedie plăcută pentru Marele Public, ce are nevoie în lumea noastră cenuşie de umor, fiind şi un prilej de cunoaştere a unor posibili actori deosebiţi ai teatrului , desprinşi cu greu pe o scenă importantă, din tânăra generaţie de absolvenţi. Meritul afirmării lor este al Teatrului “Bulandra” şi al lul Mihai Constantin care au stimulat perspectivele celor care mâine trebuie să ducă mai departe drumul greu al teatrului nostru. Spectacolul rămâne o ofertă de bună dispoziţie ce nu trebuie ocolită.
Ileana Lucaciu