Gală de operă și operetă
Imagini
Informații
Descriere
„Gală de operă și operetă”, la finalul acestei săptămâni,
la Opera Brașov
Sâmbătă, 24 mai 2025, de la ora 18.30, în Sala de pe str. Bisericii Române nr. 51, ne vom delecta cu o Gală de operă și operetă, un concert extraordinar ce reunește soliștii, orchestra și corul Operei Brașov, sub conducerea muzicală a maestrului Traian Ichim.
Artiștii noștri pregătesc un repertoriu prestigios, variat și bogat, din care nu vor lipsi titluri care dau însemnătate liricii universale: „Don Carlo”, „Falstaff”, „Trubadurul” și „Vecerniile siciliene” de G. Verdi, „Le Villi” și „Tosca” de G. Puccini, „Adriana Lecouvreur” de Fr. Cilea, „Don Giovanni” și „Răpirea din serai” de W.A. Mozart, „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach, dar și fragmente din operete îndrăgite: „Văduva veselă” și „Giuditta” de Fr. Lehár sau „Liliacul” de J. Strauss-fiul. Toate acestea, în interpretarea soliștilor: Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Aurelia Florian, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Adrian Dumitru, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Alin Anca, Dan Popescu și Ștefan Schuller. Prezintă: Simona Manole. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Regie scenă: Cristina Roșu.
• Spectacolul durează două ore și 20 de minute și are o pauză.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
-
După începerea spectacolului, accesul în sală nu mai este permis!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.