Academia Plăcerii - Spectacol de teatru
Imagini
Informații
Descriere
Academia Plăcerii | 20 iunie | 19:00 | Galeria Ora0
Vă invităm la Academia Plăcerii, de Sasha Dudin, un spectacol inspirat din serialul american “Hung”. Piesa de teatru are în comun cu serialul povestea unei escorte masculine, Alex, de peste 40 de ani, care are întâlniri la Hotelul Intim cu 5 femei puternice.
Personajul central este sofisticat: își pune întrebări existențiale, este participant activ al unui cerc de literatură, specializat pe poezie. El însuși este poet, iar la bază este profesor de educație fizică la o școală gimnazială. Personajele feminine sunt, deasemenea, complexe. Doamnele cu care interacționează Alex, ca escortă, sunt femei de succes, carieriste, în cea mai mare parte, femei care au muncit zi și noapte pentru a atinge apogeul carierei și care au neglijat viața personală, dar și viața intimă. Aceste femei, în spatele puterii și a siguranței de sine, sunt femei vulnerabile, măcinate de întrebări, dar și de dorințe.
În dinamica acestor personaje se implică și Vera, manager de proiect și matroană, care este o funcționară la bancă. Academia Plăcerii îmbină ingenios dragostea adevărată, sinceră, cu dragostea remunerată; îmbină poezia cu mercantilismul.
Regia este semnată de Dan Murzea, el însuși actor și un talentat coordonator de teatru de improvizație. Dan și-a adus un aport deosebit mai ales în nuanțarea și deslușirea deplină a psihologiei personajelor.
În concluzie, "Academia Plăcerii" este despre dragoste, cu toate fețele ei, despre traume, despre discriminare și despre refulările succesului. O piesă îndrăzneață unde se spun lucrurilor pe nume, fără ipocrizii și fără prejudecăți. Este despre vulnerabilitate, despre o lume unde pare să se instaleze matriarhatul, iar singura bulă de oxigen apare din intalnirea poeziei cu muzica, ambele de genul feminin.
Vă așteptăm la spectacol cu mințile și inimile deschise! Rezervă-ți locurile chiar acum!
Detalii eveniment:
20 iunie | 19:00 | Ora0
Rezervări pe eventbrite.com & 0720009263
*Spectacolul este recomandat persoanelor peste 16 ani.
Suport artiști: 60 RON
Distribuția: Iza Porumbu| Silviu Dudescu | Andra-Maria Petcu
Regia: Dan Murzea
Scenografia: Alina Șerban
Autor: Sasha Dudin

