Dăruiește un zâmbet – spectacol caritabil al Asociației Un Zâmbet pentru Cătălin

Imagini

  • Dăruiește un zâmbet – spectacol caritabil al Asociației Un Zâmbet pentru Cătălin

Informații

Data: 23 Ianuarie 2026, 18:00 Vineri

Descriere

Vineri, 23 ianuarie 2026, vă invităm să luați parte la cea de a patra ediție a spectacolului caritabil din cadrul asociației „Un zâmbet pentru Cătălin”, care are ca titlu „Dăruiește un zâmbet”.
Vă invităm și de această dată să ne fiți alături, deoarece Cătălin merge în continuare la școală și are neapărat nevoie de shadow (umbră), fără de care nu ar mai putea frecventa cursurile într-un liceu de masă, iar evoluția lui este imensă de la un an la altul. Anul acesta vor performa pe scena Centrului Cultural Reduta, cărora le mulțumim din inimă pentru sprijinul acordat, următorii artiști:

* Corul PULS, condus de doamna învățătoare Cărpinișan Luminița;
* Emilia și Dorin Mirea;
* Clubul sportiv Hac Long Dao, instructor Carmina Puia centura neagra 2 dang;
* Ansamblul de dansuri Efthymos condus de Codrin Rotaru;
* Cezara Apetroaie;
* Prezintă Claudia Mirițescu.
Așadar, vă așteptăm în număr cât mai mare să ne bucurăm împreună de un spectacol organizat din suflet și cu zâmbete, pentru continuitatea în sistemul de masă a lui Cătălin!
Biletele le puteți achiziționa direct din site-ul asociației www.unzambetpentrucatalin.org , la numărul de telefon 0721338108 sau direct de la eveniment, prețul este 50 lei cu titlu de donație.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?