Puterea cuvintelor - Eveniment aniversar Toastmasters 5 ani!
Imagini
Informații
Descriere
Hai și tu la evenimentul nostru aniversar despre PUTEREA CUVINTELOR, în care vei vedea cum oameni obișnuiți își înving frica de a vorbi în public, ba chiar ajung să se bucure și să se distreze făcând asta. Aniversăm 5 ani de când vorbim, adică de la prima întâlnire a clubului de Public Speaking Transilvania Toastmasters Brașov și organizăm o întâlnire deschisă pentru oricine dorește să participe.
Ideea de a vorbi în public îi lasă pe mulți oameni ”paralizați” de frică. Vorbitul în public este o abilitate pe care aproape nimeni nu o are înăscută, ci care trebuie exersată. Teama de a vorbi în fața altor oameni poate fi depășită.
Te provocăm să participi și să vezi cum arată discursuri pregatite tehnic, dar și discursuri improvizate pe un subiect la prima vedere, la care pot lua parte și doritorii din sală. Avem si evaluari și sfaturi utile pentru oricine vrea să învețe arta comunicării eficiente, dar si un training energizant cu exerciții de dicție, in care ne jucam cu tonalitatea, intensitatea si volumul. Adaugam emotiile şi ne distram! Hella Andreea Gabor ne este invitata!
Vino alături de noi și iți promitem o dimineață de sâmbăta memorabilă. Accepți provocarea? Ar putea fi chiar începutul unei noi pasiuni
Când: 7 decembrie 2019, ora 11 AM
Unde: Deane’s Irish Pub & Grill, Str Republicii 19, Brașov
Intrarea este GRATUITĂ, dar te rugăm să iți comanzi ceva ce iti place de la bar.
Te așteptăm împreună cu toți prietenii tăi, fie că sunt vorbăreți sau timizi!
Toastmasters International (www.toastmasters.org) este cea mai importantă organizaţie din lume care te învaţă cum să vorbeşti în public şi cum să-ţi dezvolţi abilităţile de conducere. Organizaţia a fost înființată în California acum aproape 100 de ani și are in prezent peste 350.000 de membri în 16.600 de cluburi din 143 de ţări. De-a lungul timpului aproape 5 milioane de persoane din întreaga lume s-au bucurat de beneficiile Toastmasters. Vino si tu!